18 apr. Oliva Verde isi lanseaza noul site si pagina de Facebook
Credem că nu este de ajuns existenţa mijloacelori şi tehnologiei pentru ca reciclarea să devină un lucru firesc la nivelul fiecărei comunităţi.
Noi consideră că este vital ca aceştia să înţeleagă importanţa reciclării, atât pentru fiecare dintre noi cât şi pentru mediul în care trăiesc.
Acţiunile noastre sunt inutile atâta timp cât nu există iniţiativă din partea cetăţenilor, cât timp ei nu doresc sau nu ştiu să separe deşeurile pe categorii şi nu dispun de acestea în locurile corespunzătoare reglementările legale şi eforturile noastre sunt în van.
Dintre toate ţările europene, România reciclează numai 1% din întreg volumul de deşeuri pe care le produce (la o medie de 24% la nivel european), restul fiind aruncat la groapa de gunoi. Potrivit legislaţiei europene, România va trebui să recicleze 50% din deşeurile municipale până în 2020. Ţara noastră este obligată să respecte prevederile Directivei 98 în acest domeniu, care impune realizarea unui sistem integrat de gestionare şi valorificare a deseurilor, cu ţinte care, sperăm, vor creşte în următorii ani.
Totul depinde însă de noi şi de cât de dispuşi suntem să participăm la a proteja mediul şi a reduce astfel consumul de resurse şi într-un final, poluarea.
Siteul de faţă vine ca un răspuns la câteva din problemele expuse mai sus. Prin intermediul website-ului şi al paginii de facebook dorim să facem un prim pas în a informa corect cu privire la domeniul nostru de activitate, cel al reciclării şi tot ce înseamnă „a trăi verde”.
Informaţia înseamnă educaţie, iar educaţia ne spune că trebuie să ne respectăm pe noi şi pe cei din jur, aşadar de ce nu am aplica această regulă şi în cazul mediului.